Profesorul Universitar Doctor Nicolae Istudor a fost numit în funcția de vicepreședinte...

Profesorul Universitar Doctor Nicolae Istudor a fost numit în funcția de vicepreședinte al CNMR pentru management universitar

80
0
SHARE

Coaliția Națională pentru Modernizarea României (CNMR) continuă procesul de consolidare la nivel național prin numirea domnului Profesor Universitar Doctor Istudor Nicolae în funcția de vicepreședinte al CNMR pentru management universitar. Domnul Nicolae Istudor, este în prezent rector al Academiei de Studii Economice din București, în cadrul mandatului 2016-2020 și prin toate acțiunile sale a consolidat reputația primei universități economice a țării. Conform prestigiosului clasament QS World University Rankings 2017, Academia de Studii Economice din București se situează în top 301-350 din lume în subdomeniul economie și econometrie. La nivel naţional, ASE ocupă prima poziţie, portivit aceluiaşi clasament, în subdomeniile economie şi econometrie, business şi management, administraţie şi politici sociale. Cele 12 facultăţi din cadrul ASE oferă studenților posibilitatea de a studia în limba română, engleză, franceză sau germană la una din cele 24 de programe de licență, la unul din cele 86 de programe de masterat, la studiile doctorale în 10 domenii de activitate și la unul din cele peste 145 de programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă.Toate acestea demonstrează că ASE este cea mai importantă instituție de învățământ superior economic din țară și una dintre cele mai cunoscute universități economice din estul Europei.

Domnul Nicolae Istudor este și vicepreședinte al Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, membru al Consiliului Național al Cercetării Științifice, președinte al Comisiei de Științe Economice și Administrarea Afacerilor din cadrul CNATDCU, vicepreședinte al Asociației Generale a Economiștilor din Romania, expert în cadrul Panelului Mondial UN-FAO HLPE (High Level Panel of Expert) dar și membru fondator al Asociaţiei – ALUMNI ASE. Autor a numeroase cărți, cursuri de specialitate și articole publicate în reviste de specialitate naționale și internaționale, domnului Istudor Nicolae i-a fost conferit de către mai multe universităţi, titlul academic onorific de „Doctor Honoris Causa”.In anul 2004, cu ocazia Zilei Naţionale a României a fost decorat de către Preşedenţia României cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de cavaler pentru activitatea desfăşurată în vederea dezvoltării rurale şi eficientizării ramurilor agricole şi silvice în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale iar în anul 2010 i-a fost acordată Diploma de recunoaştere a activităţii depuse în sectorul agroalimentar de către Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație (FAO).

“Nicu Istudor este un mare câștig pentru conducerea CNMR. Nu doar prin performanța dovedită la conducerea Academiei de Științe Economice dar și prin calitățile personale: determinare, corectitudine, loialitate. Îi mulțumesc domnului Vicepreședinte Istudor pentru tot ce a făcut pentru CNMR și pentru România până să fie cooptat în conducerea CNMR și sunt absolut convins că de astăzi înainte interesele mediului universitar și ale României vor fi mult mai bine reprezentate în negocierile CNMR cu diverse instituții interne și internaționale” a declarat Alexandru Cumpănașu, Președinte al CNMR.