SHARE

Ziua de 11 Aprilie rămâne semnificativă în sufletele noastre, a celor ce am avut onoarea de a-l cunoaşte îndeaproape pe domnul profesor Ioan Nicolae Cenda. Anul acesta , stimabilul profesor nu a mai avut răbdare să îşi serbeze ziua de naştere, grăbindu-se parcă să urce în rândul sfinţilor, lăsând pentru noi, în schimb, o zi de aducere aminte.

În anul 2009, dascălul meu de limba română a scris o carte în care îşi cinsteşte modelul său, profesorul Petru Oallde, şi mulţi alţi profesori de la care a avut ceva de învăţat în cei peste 40 de ani de dăscălie. Iar astăzi nu îmi vine să cred că trebuie să scriu ( eu, ’’puiul de om’’ , aşa cum obişnuia să îşi numească elevul ) la timpul trecut despre cel care mi-a insuflat dragostea de carte.

Domnul Profesor Ioan N. Cenda s-a născut la data de 11.04.1951, originar din Vărădia, Caraş-Severin. A absolvit Universitatea din Timişoara, Facultatea de Filologie, cu specialitatea limba şi literatura română, echivalându-şi studiile la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Din anul 1973, când termină studiile universitare, trece prin şcolile de la Răcăjdia (repartizat), apoi la şcolile din Valea Bolvașniței, Băile Herculane şi Mehadia, din zona Belareca-Cerna.

Fiind un „intelectual dedicat locului”, cât şi glasul pământului natal au făcut să revină în zona Caraşului – la şcolile de la Ciudanovita şi apoi la şcoala „Romul Ladea” din Oraviţa.

Domeniul în care a excelat, îl spunea cu mândrie, era publicistica, fiind membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, era coordonator de 16 ani al revistei ”Ţară de dor” – revista şcolii, cu care a câştigat 4 premii naţionale, a publicat 17 cărţi şi a fost autorul a sute de articole publicate în presa centrală şi locală.

Suntem bogaţi noi cei care am avut şansa de a face orele de limba şi literatura română cu domnul profesor Cenda. De la el am învăţat să iubim cartea, să ne cumpărăm cărţi şi să ne alcătuim propria noastră bibliotecă, ’’să nu lăsăm cărţile să plângă’’, să citim, să citim , să citim…

Şi acum îmi aduc aminte cu bucurie de orele din gimnaziu când domnul profesor ne invita în jurul lui la catedră şi răsfoind în faţă noastră cărţi biografice şi albume foto, reuşea întotdeauna ’’să ne ducă acasă’’ la scriitori ori poeţi precum Creangă, Eminescu şi alţii. ’’Orele de română’’ aveau farmec, deoarece domnul profesor ne recita întotdeauna cu pasiune versuri din operele marilor noştri poeţi, având un stil aparte. Datorită intonaţiei şi limbajului non-verbal pe care îl folosea, noi elevii puteam fi parte din scena descrisă de autor.

Scria şi vorbea întotdeauna cu bucurie despre creaţiile sau activităţile foştilor săi elevi, era mândru de oricine îi călca pragul să îl viziteze şi să îi împărtăşească reuşitele. Anul trecut am avut o enormă bucurie când am primit din Oraviţa un plic ce avea o revistă în interior. Era de la domn’ profesor, un articol despre ’’Nişte elevi de altădată şi…’’, tipărit în revista bănăţeană ’’Suflet nou’’. Înlăcrimat am citit rândurile scrise din suflet despre mine şi colegul meu Şimon Cătălin, doi dintre ’’elevii dragi sufletului său’’ aşa cum ne numea în autografele şi dedicaţiile scrise pe cărţile publicate.

Într-un alt articol tipărit în revista ’’Jurnal de Racasdia’’ domnul profesor Cenda spunea: ’’Elevilor de astăzi le-am arătat pe unul din elevii de ieri care duc faima Şcolii ’’Romul Ladea’’ din Oraviţa. Oare în bagajul de acasă, Ruben o fi pus şi ediţia liliput din Eminescu (cumpărată când era în clasa a VIII-a), vreun album, ori poze cu Eminescu (achiziţionate prin 15 ianuarie a fiecărui an de gimnaziu), insigne cu chipul poetului (purtate de ziua ’’Domnului din Patria Limbii Române’’),…vreo carte (din miile de exemplare apărute în sute de colecţii cu cele mai frumoase poezii… din lume?! Vorbeşte, vorbeşte memorie! ’’

Da domnule profesor, astăzi va răspund prins scris… îndurerat că sunteţi departe, dar totuşi aproape… le-am păstrat toate cu grijă şi le-am luat cu mine în studenţie la Viena, şi în fiecare lună am adăugat la ele, formându-mi biblioteca aşa cum m-aţi învăţat.

A citi, a scrie, a călători… sunt verbele care mi-au rămas de la domnul profesor bine întipărite în minte. Îi sunt recunoscător astăzi, că a ştiut ’’ieri’’ să se dedice meseriei de ’’formator de om’’ cu interes şi pasiune, pentru ca noi ’’ elevii de altădată’’, să culegem roade cu succes.

’’Domnului Profesor,

cu dragoste…’’

Ruben Doran

Viena 2017