SHARE

Răzvan Roșu, un individ atipic, îmbrăcat tot timpul în port popular, ieșit din tiparul obișnuit prin graiul lui simplu, cult, un tip care și-a impus un stil de viață prin care dorește să transmită mai departe valorile naționale. Este acel om, care, nu are cum să treacă fără să iasă în evidență. Nu o data mi-a povestit cât este de greu să umble prin Viena cu tulnicul său, mai ales că acesta nu încape în mașină, în mijloacele de transport, ba mai mult ”  se uită lumea la mine ca la teroriști”, zice Răzvan cu hazul specific.

De curând a avut loc lansarea cărții sale, ”Multiculturalitate și enclavizare culturală în Transilvania”, carte ce își dorește să răspundă la unele întrebări ale autorului pe care le avea din copilărie, după cum chiar singur spune în interviul pe care a avut bunăvoința de a îl acorda în exclusivitate pentru ”Jurnalul Românesc” din Viena și pe care vă invităm să îl urmăriți în cele ce urmează.

 

 

Răzvan Roșu, în primul rând de unde pasiunea ta față de antropologie, față de ceea ce înseamnă autentic, dacă îmi permiți…

Pasiunea faţă de antropologie vine din copilărie. Practic ea a crescut şi s-a dezvoltat odată cu mine. Curiozitatea mi-a fost stârnită de poveştile bunicului meu, care era un foarte bun povestitor. El îmi povestea cadre din viaţa lui şi a familiei sale. Aşa am început să îmi pun tot felul de întrebări pornind de la relatările lui şi a altor oameni mai în vârstă.  Bineînţeles că nu aveam un set de întrebări sau vreun habar de metodologie, totul a fost “pe simţite”.

 

 

 La doar 14 ani aveai deja propriul grup de muzicanți. Iubirea ta față de muzică te-a adus azi să fi unul din puținii tulnicari români. Cum privesc azi oamenii tulnicul, muzica veche, autentică?

Interesul faţă de folclor a apărut la mine deodată cu cel faţă de poveşti.  Ele sunt organic legate una de cealaltă. Nu doar tulnicul este pe cale de dispariţie, pentru că într-adevăr sunt ultimul bărbat care mai cunoaşte semnalele vechi, dar mă întreb cine mai rezonează cu adevărat la muzica din vatra satului? În orice caz foarte puţini. Totul este atât de alterat şi de confuz: avem trei sau patru canale de “poluare folclorică”, folosim fără nici o noimă termeni ca tradiţional, autentic, folclor; facem din cele mai profunde lucruri un “ţirc” -cum ziceau bătrânii- şi căutăm doar spectacularul. Câteodată îmi vine să pun fluierul în cui şi să nu mai cânt decât pentru mine, când sunt singur…

Ai lansat de curând la UBB din Cluj cartea intitulată “Multiculturalitate şi enclavizare culturală în Transilvania”. De ce acest titlu și din ce te-ai inspirat?

Cartea de faţă este răspunsul la unele întrebări care mă frământau încă din copilărie: De ce în unele zone ale Transilvaniei diverse grupuri etnice au împrumutat unele  de la alte anumite aspecte culturale şi în alte arealuri nu s-a realizat acest lucru?  Am încercat să răspund folosindu-mă de analize antropologice aplicate pe şase studii de caz. Ele arată diverse faţete ale schimbului cultural, de la inexistenţa lui până la multiculturalitate.

 

 

Având în vedere contextul socio-politic în care ne aflăm, editarea unei cărți ca și ”Transilvania multiculturală” o vezi ca un necesar, o nebunie sau …

Cu siguranţă este o necesitate. Privim lucrurile mereu prin aşa numitele “lentile optice”, adică interpretăm totul în cheie naţională, naţionalistă şi vrem să tragem oala către modul de interpretare şi stereotipiile care ne convin şi cu care suntem obişnuiţi. Nu avem cum să dăm soluţii corecte pentru o bună gestionare a relaţiilor intra- şi interetnice dacă nu cunoaştem cu adevărat care sunt realităţile de pe teren, nu doar ceea ce ne este prezentat în mass media. Doresc să le mulţumesc pe această cale sponsorilor care au avut încredere să sprijine o asemenea lucrare: Laura Hant, preşedinta Asociaţiei “Mihai Eminescu” din Viena şi Alexandru Tămăşan din Cluj. 

 

Cum reușește un tânăr ca tine să studieze în Viena, să bată țara în lung și lat, să culeagă folclor, să repete la instrumentele la care cânți? Are ziua mai mult de 24 de ore pt Răzvan Roșu?

Ziua nu are mai mult de 24 de ore, deşi nu ar strica câteodată să fie aşa. Referitor la timp, încerc să îl împart cât mai bine. Bineînţeles de multe ori trebuie să renunţ la timpul meu, la activităţile mărunte care de multe ori te deconectează. Altfel nu aş reuşi să duc la bun sfârşit nimic, nici puţinul de până acum. 

 

Un mesaj, un sfat pentru tinerii cititori ai ziarului nostru, poate un îndemn pentru a âi aduce aproape de folclorul autentic.

Nu pot să dau un anume îndemn tinerilor. O asemenea dorinţă, nevoie trebuie să vină de la ei. Pot doar să le spun că există un strat profund al folclorul şi că nu este vorba numai despre “să ne simtem bine” când ascultăm un asemenea gen. 

A consemnat, Ionică Armancă

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY