SHARE

Principala federaţie musulmană din Austria, IGGÖ, s-a declarat „indignată” duminică în prima sa reacţie la anunţul făcut de guvern privind închiderea a şapte moschei şi la ameninţarea cu expulzarea a zeci de imami în numele luptei împotriva „islamului politic”, informează AFP.

IGGÖ reproşează coaliţiei de dreapta/extrema-dreaptă condusă de cancelarul Sebastian Kurz că „vrea să discrediteze comunitatea religioasă prin calcul politic”, a precizat preşedintele său, Ibrahim Olgun, într-un comunicat.

Olgun consideră că aceste anunţuri nu sunt „potrivite pentru a controla islamul politic, ci conduc în final la o slăbire a structurilor comunităţii musulmane în Austria”.

El spune că guvernul nu a furnizat o „justificare obiectivă” la ordinul de închidere pronunţat împotriva a şapte lăcaşuri de cult, printre care patru din Viena.

Olgun reproşează guvernului că nu a informat federaţia de aceste măsuri şi că a convocat o conferinţă de presă în ultimul moment, în ultima vineri a Ramadanului, deşi oficialii austrieci au susţinut că vor să colaboreze cu IGGÖ.

Soluţiile trebuie elaborate cu toţii în jurul mesei, şi nu unilateral şi pe la spatele minorităţii musulmane”, a cerut IGGÖ. Federaţia va derula propriile verificări asupra lăcaşurilor de cult şi persoanelor în cauză şi va cere întâlniri cu oficialii Ministerului Cultelor.

Guvernul austriac a anunţat vineri că a dispus închiderea a şapte lăcaşuri de cult musulmane, care în opinia sa încalcă legea privind islamul din 2015, ce impune „o atitudine pozitivă faţă de stat şi societate” din partea responsabililor moscheilor. Reprezentanţi ai acestor locuri de rugăciune sunt acuzaţi că au făcut afirmaţii prin care predicau un islam radical.

Autorităţile austriece vor să pună sub semnul întrebării autorizaţiile de şedere pentru imami ataşaţi Uniunii Islamice Turce din Austria (ATIB), cea mai puternică asociaţie religioase turcă din ţară, legată de departamentul afacerilor religioase din Turcia (Diyanet).