SHARE

Guvernul Republicii Moldova a hotărât să scutească cetăţenii Qatarului de la obligativitatea vizelor începând din 28 iulie, a anunţat joi o sursă oficială din cadrul Departamentului pentru Afaceri Consulare din cadrul Ministerului de Externe de la Doha, relatează Qatar New Agency (QNA).

Chişinăul a stabilit că este necesar ca cetăţenii Qatarului este necesar să aibă o reşedinţă validă sau să prezinte o viză emisă de un stat membru al Uniunii Europene, cu excepţia vizelor de tranzit, a precizat sursa citată.

Qatarul, izolat de vecinii săi din cauza unei presupuse susţineri a ”terorismului”, a suprimat la începutul lui august vizele de intrare pe teritoriul său pe care le impunea unui număr de 80 de ţări, cu scopul de a stimula turismul şi transportul aerian.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Bahrainul şi-au întrerupr relaţiile cu Doha pe 5 iunie. Ele şi-au închis frontierele maritime, aeriene sau terestre cu Qatarul, pe care-l acuză că ”susţine terorismul” şi întreţine relaţii prea strânse cu Iranul, marele rival al Riadului.

Qatarul a respins aceste acuzaţii în bloc.

Pe 3 august, Qatarul a înfiinţat un statut de rezident permanent în cazul a trei categorii de străini – o premieră în cazul unei ţări arabe de la Golf. Vor beneficia de acest statut copiii născuţi de mame din Qatar şi de mame străine, străinii care ”au făcut servicii Qatarului” şi cei ”de ale căror competenţe ţara poate beneficia”.