Românii continuă să înmatriculeze mașini scumpe

Românii continuă să înmatriculeze mașini scumpe

186
0
SHARE

Românii au înmatriculat, în primele șase luni ale anului, câteva sute de autoturisme scumpe, printre care 13 Ferrari, cinci Lamborghini, trei Pontiac și 21 Cadillac, arată datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultate de AGERPRES.

Astfel, pe categoria autoturismelor rare, se consemnează, în intervalul ianuarie — iunie din acest an, 547 de unități înmatriculate, cea mai mare parte dintre acestea fiind second-hand.

Potrivit sursei citate, la nivelul primului semestru din 2017, cele mai multe înmatriculări de mașini scumpe au fost din gama Jaguar, respectiv 444 de exemplare, din care 97 încadrate la categoria ‘Autoturisme noi’.

De asemenea, statistica DRPCIV relevă faptul că, din ianuarie până în iunie, au fost înmatriculate 47 de mașini Maserati (dintre care 23 noi), 21 de Cadillac-uri (un singur exemplar nou), 13 Ferrari (patru noi) și nouă Rolls-Royce (7 exemplare second hand și două noi).

În același timp, în intervalul de referință, românii au mai înregistrat în circulație cinci unități din gama Lamborghini, patru Aston Martin și trei Pontiac.

Conform datelor DRPCIV, parcul auto național din România s-a majorat, în 2016, cu 6,21% față de anul anterior, depășind 7 milioane de vehicule, din care peste 1,25 de milioane erau înmatriculate în București.

Astfel, din cele 1,253 milioane de mașini care erau înregistrate în București (circa 18% din total), puțin peste un milion de exemplare reprezentau autoturisme. În Capitală, majoritatea vehiculelor se încadrau, la finele anului trecut, în categoria de vechime 6-10 ani (346.594 unități), urmată de cele mai vechi de 11-15 ani (301.648 unități) și de cele cu peste 20 de ani uzură (195.666 unități).

Numărul autovehiculelor noi (0-2 ani vechime) se situa în București, la sfârșitul anului 2016, la 134.322 de unități, iar 104.068 dintre acestea făceau parte din categoria ‘Autoturisme’.

La nivel național, din totalul celor 7.010.608 vehicule care circulau pe drumurile naționale la finele anului trecut, 5,47 de milioane (78%) erau autoturisme, în creștere cu peste 6%, comparativ cu sfârșitul anului 2015, când au fost înregistrate 5,15 milioane de exemplare. La finele lui 2016, pe drumurile din România circulau 3,036 milioane de vehicule cu motorizare diesel (din care 2,119 milioane de autoturisme), în timp ce 3,586 milioane de mașini aveau motoare pe benzină, din care 3,339 milioane erau autoturisme.