S-a admis cererea de înregistrare a Partidului Diaspora Română PDR,

S-a admis cererea de înregistrare a Partidului Diaspora Română PDR,

71
0
SHARE

Comunicat de presă

12 martie 2019

În data de 6 martie 2019, Tribunalul Municipiului București a admis cererea de înregistrare a Partidului Diaspora Română PDR, a dispus înregistrarea acestuia, i-a acordat personalitate juridică de la data rămânerii definitive a sentinței și l-a înscris în registrul partidelor politice aflat la Grefa Tribunalului București.

Acest partid a luat ființă deoarece membrii fondatori și toți cei care au participat de la început la acest proiect politic dedicat tuturor românilor, consideră că problema emigrației masive a poporului român este o problemă de interes național major dacă nu chiar vital pentru România.

În acest context, iată care sunt principalele obiective politice ale PDR:

– Crearea condițiilor și promovarea măsurilor de susținere a românilor care doresc să se întoarcă în România.

– Redarea demnității tuturor românilor și recunoașterea patriotismului ca factor indispensabil în menținerea în viață a culturii, a tradițiilor și a credinței strămoșești, într-un cuvânt, a națiunii române.

– Combaterea și eliminarea fracturii dintre românii din țară și cei din Diaspora, indusă și susținută prin politicile iresponsabile de învrăjbire socială între români.

– Militarea pentru o Uniune Europeană a națiunilor, nu o Uniune Europeană supranațională.

– Apărarea drepturilor tuturor românilor, indiferent de locul în care trăiesc și muncesc.

Pentru înlăturarea oricăror confuzii privitoare la formațiunile politice care s-au înființat sau se vor înființa în Diaspora, PDR face următoarele precizări:

– PDR nu a promovat și nu a participat la așa-zisul miting al Diasporei din 10 august 2018 de la București și nici la ideile celor care l-au dorit și continuă pe aceeași direcție deoarece nu împărtășim mesajele de ură și dezbinare la adresa poporului român, indiferent de preferințele electorale ale acestuia.

– PDR a promovat și a participat la Referendumul pentru familie din 6-7 octombrie 2018, deoarece noi credem că familia este și trebuie să rămână cea care se întemeiază pe uniunea dintre un bărbat și o femeie.

– PDR consideră vinovate de situația actuală a României, în primul rând toate partidele care s-au aflat la guvernare din 1990 încoace, dar, totodată trebuie să ne considerăm vinovați cu toții, deoarece fie am fost indiferenți, fie neam complăcut, fie ne-am lăsat manipulați de către cei care ne-au condus destinele.

– PDR are convingerea că renașterea României va începe odată cu întoarcerea acasă a românilor obligați să emigreze.

Cei care împărtășesc ideile noastre și doresc să ni se alăture, fie înscriindu-se în partid, fie ca simpatizanți, au la dispoziție toate datele noastre de contact.

Cine spune că românii emigrați nu mai reprezintă o prioritate pentru statul român, este, în opinia noastră, un dușman al României. Acestora le aducem aminte următoarea pildă a mântuitorului nostru Iisus Cristos:

Luca. 15:3-7 3: Și a zis către ei pilda aceasta, spunând: 4: Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie și se duce după cea pierdută, până ce o găsește? 5: Și găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se. 6: Și sosind acasă, cheamă prietenii și vecinii, zicându-le: Bucurați-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută. 7: Zic vouă: Că așa și în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Partidul Diaspora Română PDR
Centrul Direcțional Diaspora,
Băile Herculane,
Caraș Severin,
România
Telefon, whatsapp +40723803034
https://pdr.partiduldiaspora.ro
https://www.facebook.com/partiduldiaspora.ro,
organizare@partiduldiaspora.ro