SHARE

Cazul unui copil afgan, care s-ar fi sinucis într-o tabără de refugiați din Austria, a ajuns în atenția autorităților. Băiețelul, în vârstă de 11 ani, s-ar fi chinuit să aibă grijă de cei șase frați ai săi, cu care locuia în tabăra Baden de lângă Viena.

Poliția a anunțat că băiatul a murit la o zi după ce a fost dus la spital, fiind o tentativă de suicid, dar nu a dat detalii despre cum a avut loc incidentul. Astfel, autoritățile austriece au deschis o anchetă, deși erau la curent cu dificultățile prin care trecea familia, dar ei nu ar fi observat „nimic neobișnuit”, informează publicația britanică The Independent.

Nu este singurul copil refugiat care a recurs la acest gest, din disperare. În cursul acestui an, Unicef a denunțat „lipsa de protecție cu care se confruntă copiii refugiați în Europa”, acuzând statele membre UE că fac „mult prea puțin pentru ei”.

Într-un raport al Human Rights Watch sunt incluse mărturiile solicitanților de azil, care povestesc că au văzut oameni care s-au autoincendiat, care s-au spânzurat sau care și-au tăiat venele, dezamăgiți de traiul mizer.

Mai mult de atât, numeroși solicitanți de azil, între care și copii, se confruntă cu anxietatea, depresia, stresul post-traumatic, în timp ce înddură „condițiile îngrozitoare” din tabere, așteptând să afle dacă li se acordă azil. Totodată, există indicii că Guvernele occidentale ar trata refugiații afgani mai aspru decât pe cei sirieni.

Cifrele din 2015 arătau că 2,7 milioane de afgani au fugit din țările lor, ceea ce îi face al doilea mare grup de refugiați, după cei sirieni.

Sursa: Independent.co.uk