Școlile românești din diaspora, ÎNCOTRO?

Școlile românești din diaspora, ÎNCOTRO?

310
0
SHARE

Unul dintre cei mai longevivi directori ai vreunei instituții care monitorizează și dirijează vreo activitate în diaspora a fost scos (în sfârșit, spun unii!) de la conducere: este vorba despre Corina Chertes, director la Institutul Limbii Române, coordonator al cursurilor LCCR (Limbă, Cultură și Civilizație Românească). După 9 ani de activitate, numită (fără concurs, ci doar delegată) la conducerea unei instituții care își propusese dezvoltarea rețelei de școli cu predare în limba română în țările cu comunități mari de români, Corina Chertes i-a anunțat (sec, pe mail) pe profesorii din cursul LCCR că și-a încheiat activitatea.

Și dacă tot a fost scos din funcție directorul de la ILR, hai să încercăm o sumară radiografie a ceea ce au însemnat ȘCOLILE ROMÂNEȘTI SAU CU PREDARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN DIASPORA.

Rezultatele directoarei Chertes i-au încântat pe unii, dar i-au și dezamăgit pe alții. În timp ce fanii ei scot în față o listă cu zeci de școli în Italia, Spania, Belgia și mai nou în Irlanda și Portugalia, contestatarii (mereu tăcuți, ce-i drept) spun că de mulți ani s-a instaurat un fel de automulțumire a conducerii, activitatea merge înainte datorită eforturilor exclusive ale profesorilor, nu există un plan de activitate laborios și dinamic în ton cu nevoile comunității,manualele sunt depășite, etc.

Dar cel mai interesant este că sunt voci care cer un control amănunțit al fondurilor care au fost puse la dispoziția conducerii și modul cum au fost cheltuite.

Nu ne-am fi așteptat să existe un consens general legat de LCCR, dar e extrem de curios cum părerile sunt împărțite cam în două tabere. La anunțul plecării directoarei Chertes s-a format ad-hoc și o petiție, care cere realizarea unui număr de minim 100 de semnături, pentru readucerea ei în curtea ILR. La prima impresie, pare un fel de Spania LCCR (că de acolo a plecat petiția) și restul. O fi probabil ”cântecul lebedei”

Semnalele schimbării au venit, ce-i drept, cu puțin timp în urmă. Deputatul USR, Vlad Aurel Duruș (ales în circumscripția 26, Maramureș) a depus în data de 18 octombrie o interpelare adresată ministrului Educației Naționale, Liviu Marian Pop, prin care cere informații despre situația școlilor românești din afara României.

Nu știm ce l-a determinat pe deputatul Duruș să inițieze acest demers, dacă are un interes personal sau că i s-a ”suflat” de undeva să ceară explicații. La începutul interpelării, deputatul Duruș denunță faptul că de cele mai multe ori, copiii întâmpină diferite greutăți care-i împiedică să aibă o educație ”ca la carte ” în limba maternă în respectivele școli”, fără însă a da detalii.

Este pentru prima dată când un parlamentar din actuala legislatură se interesează despre școlile în limba română din afara țării, despre numărul și forma unităților de învățământ, știind că există cursuri LCCR, școli de duminică în administrarea parohiilor sau școli care primesc fonduri de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, cu manuale diferite sau cu modalități de predare diverse.

Deputatul Duruș, deși ales într-o circumscripție din țară, vrea să mai știe contribuția pe care o are ministerul și planurile pentru următorii doi ani cu privire la școlile cu predare în limba română.

Situația în diaspora a acestor școli trece oarecum neobservată. Cu excepția unor articole în presa din străinătate despre problemele pe care le întâmpină profesorii sau lipsa de interes a părinților români de a-și trimite copiii la astfel de cursuri, nu s-a scris prea mult.

Politicienii, mai ales în perioadele electorale au promis chiar licee românești la Napoli și Roma, precum și planuri foarte clare. Totul a rămas în stadiul organizării unor cursuri LCCR  în cadrul școlilor din Italia, Spania, Belgia, Portugalia și mai nou Irlanda și Marea Britanie. Mai există și școlile românești finanțate de Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi” sau Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, precum și mici ateliere în cadrul bisericilor românești, acolo unde preotesele au timp și chef pentru astfel de lucruri. Și cam atât… NU EXISTĂ NICI MĂCAR COLABORARE între aceste proiecte.

Un episod petrecut în urmă cu trei ani, la o întâlnire a diasporei, la Eforie Nord, spune tot. În august 2014, Zvetlana Preoteasa, fost director general al Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni a anunțat apariția de noi manuale pentru copiii românilor din străinătate începând cu luna septembrie a acelui an. Respectivele manuale cuprind obiceiuri și tradiții românești, de învățare a limbii române de către străini sau de către copiii românilor care nu știu deloc să vorbească limba maternă și un manual de geografie, cu texte, hărți și jocuri interactive.

Manualele au fost însă concepute într-un mod diferit față de cele emise de către Ministerul Educației Naționale, au elemente noi și sunt însoțite și de un ghid pentru profesorii care vor preda cursuri de limbă și civilizație românească.” Manualele pentru copii trebuie să fie atractive. Cele actuale sunt stufoase și aride iar un alt element de noutate va fi faptul că va exista și un ghid de predare a cursurilor, pentru profesori.”, declara atunci Preoteasa.

La o zi după vizita Zvetlanei Preoteasa, a venit și Corina Chertes, directoarea Institutul Limbii Române. Am întrebat-o ce părere are despre manualele propuse de Hurmuzachi și a bâlbâit ceva de genul că e treaba lor. ”Cum să fie treaba lor?”, am ripostat eu. Nu mi-a mai răspuns, vădit iritată de intervenția mea.

Întrebată despre derularea cursurilor LCCR, a ținut să menționeze: ”O grupă trebuie să aibă minim 15 elevi, e o greșeală foarte mare însă să trimiți profesorii din ușă în ușă să adune copii pentru cursul de limbă românăFiecare comunitate trebuie să dovedească că acest curs e necesar și că se dorește implementarea în acea zonă sau școală” a completat ea.

Despre cum și ce se predă în bisericile românești din străinătate nimeni nu prea știe… se desenează, se colorează, se discută despre Ștefan cel Mare și Sfânt sau dacă există vreo hartă a României. Fiecare face ce poate, probabil.

Problemele organizării unor clase de minim 15 copii nu s-au oprit nici azi. Sunt foarte mulți profesori care se plâng de acest lucru. Cauzele sunt pe de o parte lipsa unei strategii pentru informarea și invitarea părinților români să își înscrie copiii la aceste cursuri, iar pe de altă parte dezinteresul real al românilor pentru asemenea activități.

Trecerea pe linie moartă a directoarei Corina Chertes poate fi considerată însă ca un semnal că ceva se va schimba în învățământul românesc din afara țării… sperăm în bine.

Andi Rădiu- www.gazetaromanească.com