Scoși de pe hartă dar nu și de pe lista contribuabililor

Scoși de pe hartă dar nu și de pe lista contribuabililor

353
0
SHARE

Au trecut aproape 100 de ani de la marea unire a Transilvaniei cu Țara Românească insă, se pare că, cei de la ANAF Petroșani nu au auzit de acest fapt. Dovadă este harta României de pe sigla instituției unde o parte importantă din tară lipsește cu desăvârșire.

 

De râs sau de plâns? Intenții ascunse sau pur si simplu o intâmplare nefericită? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care m-au măcinat când am văzut sigla ANAF din Petroșani, județul Hunedoara. Inițial am zâmbit, zicându-mi că este doar o întâmplare nefericită, cauzată probabil de capriciile naturii. Apoi, privind mai atent mi-am zis că nu se poate ca si natura să incerce să ne dezbine teritoriile (si asta chiar la ANAF).

Mai există o posibilitate! Anume ca cei care au inscriptionat sigla instituției să nu cunoască ce inseamnă pentru noi, românii, anul centenar și, puțin probabil, ca din necunoștință de cauză, să scoată Transilvania (parțial) din cărți.

Nu sunt un cârcotaș dar, doare! Doare să vezi cum, cu sau fără intenție, se ajunge tot in același punct: Dezbinare! Dezbinarea unui neam cu istorie, unui neam care din cele mai vechi timpuri a luptat sa fie unit. Dezbinarea celor pentru care Hora Unirii este mai mult decât o coregrafie sau un cântec. Dezbinarea celor pentru care data de 1 Decembrie 1918 are o importanță majoră și nu este un motiv de doliu național.

Nu sunt nici paranoică și nu încerc să amplific lucruri aparent fără importanță, lucruri care pot fi catalogate, de unii, ca simple greșeli sau coincidențe însă, sâgele de român, teama omului care s-a ars de nenumărate ori, mă face să fiu sceptică. Mă face să privesc dincolo de aparențe și să-mi pun semne de intrebare.

Oare de ce, stimabililor, suntem scoși doar de pe hartă și nu și de pe listele interminabile cu datorii catre stat? De ce suntem priviți doar ca vaci de muls și ca monedă de schimb? Oare de ce grindina sau ploaia a rupt doar harta în bucăți și pe voi, dinozaurilor, v-a lăsat pe scaunele voaste confortabile de ”negustori cinstiți”.

Gândiți-vă ca poate va veni o ploaie care vă va spăla, pe voi, de pe locurile voastre pe care vă credeți de neînlocuit!

Noi vom învăța dansul ploii! Poate funcționează!

Rodica MUNTOI