SHARE
Un record de angajări este aşteptat în Cluj,  cel mai dezvoltat oraş din România după Bucureşti. Peste 120 de companii şi organizaţii recrutează la Târgul de Cariere Cluj săptămâna viitoare, între 17-20 aprilie. Evenimentul are loc la Sala Polivalentă şi se adreseză celor care vor să facă următorul pas în viaţa lor profesională.

Datorită complexităţii şi a numărului mare de specializări şi oportunităţi de carieră oferite, Târgul este împărţit în două secţiuni: Cluj Global şi Cluj IT. Organizatorii estimează un număr total de 5.000 de locuri de muncă, programe de internship şi voluntariat.

Târgul de Cariere Cluj Global are loc pe 17-18 aprilie şi este un eveniment de recrutare generalist, ce va reuni peste 80 de companii din cele mai diverse domenii de activitate: Auto şi Automotive, Inginerie, Tehnică, Call Center, Servicii, Turism, Retail, Financiar-Bancar, Audit, Media, Consultanţă, HR, Shared Services, Energie, Telecomunicaţii, Farmaceutic sau Transport.

Pe 17-18 aprilie, fiecare participant va avea o gamă foarte largă de oferte de locuri de muncă, atât poziţii new-entry cât şi middle-management, la care se adaugă programe de internship şi de voluntariat, scrie romanibuni.info

Printre angajatorii care participă la TdC Cluj Global se numără Bombardier, Genpact, Emerson, Blue Projects, Kaufland, Lidl, Star Transmission, Steelcase, Vertiv, Banca Transilvania, Bosch şi Bosch Rexroth, CSI, De’Longhi, Electrolux, Terapia, Cora, E.ON, Energobit, Leroy Merlin, Office Depot, Tenaris Silcotub, Yardi,

Sykes, Michelin, MgTec Group, McDonald’s, Heisterkamp, Office Therapy, Penny, Pyronova, Rigips Saint-Gobain, Premier Pro management, OLX şi multe altele.

40 de angajatori caută cei mai buni IT-şti

Pe 19-20 aprilie, este rândul firmelor de IT & Software să aducă în faţa tinerilor cele mai bune oferte din domeniu. Într-una dintre cele mai efervescente pieţe de IT din România, bătălia pentru pasionaţii de tehnologie este mare. S-au înscris la TdC Cluj IT 40 de angajatori, între care Steelcase, Magneti Marelli, Siemens, Amplexor, Bosch, Catalysts, Continental, Erny, Halcion Mobile, Hosterion, MHP (Porsche), MindMaze, Porsche Engineering, Redsharp sau Riverbed.

Apel pentru startupuri

Pentru prima dată la acest eveniment va va exista şi o zonă dedicată afacerilor la început de drum. Astfel, Târgul de Cariere le-a dat ocazia unor startupuri să participe gratuit la eveniment. În acest fel, se doreşte crearea unei punţi între micile afaceri şi cele peste 25.000 de persoane care vizitează evenimentele TdC în fiecare sezon. Şase startupuri au fost selectate în acest proces să participe la Cluj, între 17 şi 20 aprilie, la Sala Polivalentă.