Și noi, ziariștii, avem sentimente…

Și noi, ziariștii, avem sentimente…

1040
0
SHARE

Deși știu că majoritatea dintre dumneavoastră o să citiți doar titlul iar apoi o să îmi trimiteți, la fel ca și altădată, o multitudine de mesaje dragi, totuși, în prag de Anul Nou, o să încerc să vă explic de ce spun asta.

Când spui ziarist, majoritatea cititorilor văd marile exemple pe care le văd zilnic la televizor, pe care îi aud la radio sau îi văd invitați în diverse emisiuni. Toată lumea compară ziariștii cu Sorin Roșca Stănescu, Mihai Gâdea, CTP, cu Radu Moraru, etc…

Greșit. Sunt ferm convins că dacă îl trimiți pe oricare dintre ei prin oraș să caute o știre, se pierd. Nu mai văd realitatea cum trebuie văzută. Sau prin ochiul unui ziarist. Au avansat, ar spune ei. De fapt, în spatele emisiunilor lor stă adevărata muncă a zeci de ziariști, oameni care aleargă de dimineață și până seara pentru a prinde o știre de două minute pe post, sau câteva rânduri într-un colț de ziar.

Trist, ziaristul care duce greul, este considerat corupt și șantajist, în cel mai fericit caz. Că așa e seful lui. Sau dacă ție nu îți place cum scriu, atunci sigur sunt plătit de PSD, PNL, ALDE, USR. Că la UDMR sau de Soroș nici nu vă las să vă gândiți.

Munca, viața de ziarist, în general, se reflectă doar la ce apare scris sau pe micile ecrane. Când, în realitate, aceasta înseamnă, de cele mai multe ori, o activitate continuă, non-stop. Ziaristul e omul acela care nu are zile libere, nici măcar dacă sunt date de stat, el nu are timp să iasă cu copilul în parc pentru că e ședință de consiliu nu știu pe unde, nu are timp, în general, să își facă nici măcar cumpărăturile de sărbători, pentru că închid magazinele pe când termină ei munca…

Îmi aduc aminte de vremurile în care redacția o închidea redactorul de serviciu, tehnoredactorul și șoferul, când ziarul era pus pe dischetă și gata pentru a fi dus la tipografie. Erau alte vremuri atunci. Se făcea, într-adevăr, presă. La 8 dimineața, ședință de redacție. Apoi, toată ziua la picior. Conferințe de presă, ședințe de consiliu, meci la sală, alergătură de mama focului. Și să îl mai prinzi și pe Cozmin Gusă, în postura de redactor-șef, tânăr și ciufut fără chef, să își ia stirea să o pună pe birou și să zică ”Lasă, citesc mai încolo, acum mă gândesc la altceva”, iar el își continua ”meditația”, iar nouă ne venea să îi întoarcem biroul pe dos.

Dar omul de rând percepe ziaristul și îl asimilează cu ce vede doar la televizor și aude la radio. Nu, dragii mei. Chiar dacă e greu de crezut, noi, ziariștii, chiar avem sentimente. Suntem oameni la fel ca și voi, doar, poate, avem acel ochi care vede lucrurile în așa fel încât vă putem transmite și dumneavoastră realitatea, adevărul. Și poate simțul acela de a adulmeca orice nu este în regulă.

Și tocmai pentru că avem sentimente umane, vă doresc un An Nou fericit, plin de împliniri și gânduri bune!

Ionică Armancă