Şoferul român de TIR care a omorât o familie întreagă, în Elveţia....

Şoferul român de TIR care a omorât o familie întreagă, în Elveţia. „Mai bine muream şi eu!”

63
0
SHARE

Ieri, Tribunalul din Lugano l-a achitat pe şoferul român de TIR, care, în urmă cu aproape 3 ani a omorât o familie întreagă de germani, în Elveţia. Motivul achitării: în momentul accidentului, bărbatul a suferit o criză de apnee în somn, în timpul căreia şi-a pierdut cunoştinţa.

Accidentul teribil care a îngrozit locuitorii din Quinto, cantonul Ticino din Elveția, s-a produs în 26 iulie 2016, în timpul unui blocaj în trafic pe autostrada A2, în apropiere de Lucerna.

Familia germană, Kurt, 43 de ani, soţia lui Petra, 43 de ani, şi cele două fiice ale lor, Luise, 8 ani, şi Emely, 12 ani, se aflau în ultimul autoturism din coloana oprită.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, șoferul român de TIR a intrat fără urme de frânare cu mastodontul său de 40 de tone în maşina Ford în care se afla familia germană.

Soţii Kurt şi Petra au murit pe loc. La fel şi fiicele lor Emely și Luise

În momentul impactului, TIR-ul avea 90 de km\h, astfel că Fordul a fost pur și simplu târât 24 de metri și presat sub o autoutilitară, strivindu-i pur şi simplu pe cei patru membri ai familiei, care au murit pe loc.

Anchetatorii au stabilit că șoferul român de 52 de ani a văzut mașina familiei cu cel puțin 400 de metri înaintea impactului. Dacă ar fi început să frâneze la o distanță de cel puțin 70 de metri, ar fi putut evita impactul.

„Însă șoferul român a apăsat din nou pedala de accelerație, iar soții Kurt şi Petra S. au murit pe loc, la fel și fiicele lor Emely și Luise”, scria atunci cotidianul elvețian Blick am Abend.

Boala somnului, cauza accidentului cu 4 morţi din Quinto

Anchetatorii au încercat să stabilească de ce şoferul român nu a încetinit, pentru a evita tragedia. Nu consumase alcool, nici droguri, era odihnit. Nici nu a realizat că, de fapt, a adormit.

Răspunsul căutat de anchetatori a fost dat de medici. După ce a fost examinat în centrul de somn al unei clinici elveţiene, trimis de un tribunal din Ticino, medicii l-au diagnosticat pe şofer cu o boală incurabilă autoimună: narcolepsie. O tulburare neurologică pentru care nu există tratament, numită şi boala somnului, sau a leneşului.

Potrivit unui raport medical, în momentul producerii accidentului, omul a suferit, fără să știe, o criză de apnee în somn. Şi-a pierdut cunoştinţa timp de câteva secunde, suficient cât să producă o tragedie.

În ciuda diagnosticului clar al medicilor, românul a fost trimis în judecată pentru multiple ucideri din culpă şi de asemenea pentru infracţiuni grave la siguranţa rutieră.

Şoferul român de TIR, achitat

Ieri, şoferul român, grav rănit în accident, a apărut în faţa instanţei din Lugano în scaun cu rotile.

G.P. şi-a cerut scuze rudelor victimelor care au venit din Germania, pentru a fi prezente la proces, scrie 20min.ch. „Era mai bine dacă muream şi eu în accident”, le-a spus bărbatul.

După ce a analizat dovezile, Tribunalul din Lugano l-a achitat pe român, așa cum a solicitat apărarea, deşi procurorii ceruseră o condamnare condiționată de 20 de luni.