Un ardelean la New York „SORRY, BUT I DON’T KNOW WHAT I...

Un ardelean la New York „SORRY, BUT I DON’T KNOW WHAT I AM TALKING ABOUT”

193
0
SHARE

Am cumpanit destul daca sa scriu articolul acesta despre o tema care-mi sta de ceva vreme pe suflet. Mai precis de cand a inceput campania electorala. Sau sa aleg in schimb o alta tema, una sigura si comoda. Este intotdeauna o idee proasta sa pledezi impotriva majoritatii entuziasmate si impatimite. Este contrar instinctului de conservare. Ca si cum te-ai pocni premeditat cu ciocanul in frunte.

Pe de-alta parte, motivul pentru care scriu in timpul meu liber, gratis, in loc sa fac altceva, de exemplu sa ma plimb prin parc sau sa stau gura-casca pe plaja), este ca pentru mine scrisul este a journey si o terapie (pe bune, nu doar metaforic), nu o destinatie precisa. Exista o disonanta pronuntata intre cum vad eu – dar mai ales cum interpretez – ce se intampla in tara, si cum le percepe cineva care traieste acolo, sa zicem mama sau amicul meu, Sorin Istrate. Natura acestei disonante mi se pare interesanta si este ceea ce vreau sa explorez in ceea ce scriu (dincolo de platitudinea ca traiesc in SUA de peste douazeci de ani, sau sa enumar evenimentele politice americane, care oricum sunt prezentate pe larg de agentiile mari de stiri). Apoi, mai in gluma, mai in serios, predictiile mele s-au intamplat intotdeauna exact pe dos. Asa ca daca algoritmul se repeta inca o data si eu spun ce-mi sta pe suflet, realitatea va fi exact invers, respectiv asa cum isi doreste majoritatea. Merita sa incerc, nu-i asa?

Am decis sa iau o piatra in gura si sa scriu despre alegerile de astazi si parerea mea ca lucrurile, din pacate indiferent de rezultatul la urne, continua pe o pronuntata panta spre haos politic si social. Nu ma injurati inca pentru ca asa cum tocmai am spus, ce anticipez eu nu se intampla niciodata. Sau spus pe americana, spre deosebire de toata lumea, sorry, but I don’t know what I am talking about.

Din punctul meu de vedere, orice discutie electorala cat de cat rationala (inclusiv nevoia sau nu de a vota) ar fi trebuit sa raspunda simplu si clar, pe intelesul fiecaruia, la urmatoarele sase intrebari:

1) Care este solutia propusa de un partid candidat pentru reducerea decalajelor de orice fel intre tari?

2) Care este echilibrul intre prioritatile UE si cele SUA, tinand cont ca exista diferente majore intre UE si SUA in multe probleme importante?

3) Romania are aliati, dar nu prea are prieteni. Mai mult, are ceva de impartit cam cu toti vecinii sai. Care este solutia partidului candidat pentru normalizarea reala a relatiilor externe?

4) Cum poti da o sansa la o viata demna si fulfilling celor defavorizati din tara? Cum nu lasi pe nimeni behind in conditiile globalismului accelerat?

5) Cum se poate simti normal un cetatean de alta nationalitate, care nu traieste in mijlocul natiunii sale? Intrebarea se refera atat la minoritarii unei tari dar si la diaspora.

6) Care este raspunsul concret la nationalismul si xenofobia tot mai ridicate in Europa si in Romania?

Acestea sunt intrebarile la care am cautat raspuns de la candidatii partidelor. Intrebarile 1-3 sunt de politica internationala; intrebarea 4 de politica economica si sociala; intrebarea 5 de politica sociala si culturala; si intrebarea 6 – de perspectiva generala asupra vietii. Nu ma intereseaza explicit PSD si Dragnea pentru ca oricum este putin probabil ca viitorul UE sa depinda de ei, in schimb viitorul va depinde extrem de mult de raspunsul partidelor europene la cele sase intrebari.

In ciuda lozincilor tipate, eu nu am primit raspuns la cele sase intrebari ale mele. Printre candidati am vazut destui novici politic, persoane cu puseuri xenofobe, habarnisti cat cuprinde, naivi, imbacsiti uitati de timp, demagogi. Din ce a aparut la TV, doar preotul Cris Terhes, Victor Negrescu si Dacian Ciolos mi s-au parut suficient de acceptabili de pregatiti in argumentele lor, ca sa am rabdarea sa-i ascult mai mult de trei minute. Interesant, primii doi (de la PSD) par a fi precum Faust, lasa impresia ca si-au vandut talentul celor contestati vehement de cei mai multi. Si sa inteleg ca domnul Ciolos vede ca nu are viitor politic in Romania si vrea sa se intoarca la Bruxelles?

Rezultatul de astazi la urne a produs o fragmentare politica mare, astfel incat este putin probabil ca votul sa insemne prea mult dincolo de primele trei – sase luni. Este uimitor cum se repeta lucrurile, pana la nivel de detaliu. De cate ori ulciorul merge la aceeasi apa. In cartea “The civic foundations of fascism in Europe”, profesorul Dylan Riley (de la University of California Berkeley) explica faptul ca o unicitate a vietii politice romanesti antebelice a fost ca drumul politic era stabilit in parlament si nu la urna de vot. Astfel, dupa fiecare alegere urma o perioada de circ imens in societate, ceea ce ducea la caderea anuala a guvernului, recrearea de aliante noi, apoi alt guvern, alt circ si tot asa. Votul ca atare, la urne, nu conta de fapt (indiferent de cati si ce votau) pentru ca guvernele care le-au organizat au castigat aproape intotdeauna alegerile (exceptand trei cazuri) si oricum aliantele politice se creau si se recreau tot timpul dupa vot.

Situatia de-acum este asemanatoare, cu diferenta ca guvernul care organizeaza alegerile le pierde. Insa alegerea solutiei politice nu se face la vot, ci cu mult inainte, in perioada dintre alegeri. La fel ca inainte, exista migrari majore ale alesilor intre partide, apar partide noi, lideri noi, coalitii greu de imaginat, etc. etc. Un partid care castiga la urne se trezeste ca nu mai are suficiente voturi in parlament. Asta inseamna ca programul politic cu care un partid candideaza nu conteaza mai de loc. Exista antipatii sau preferinte fata de cineva si asta este. A merge la vot inseamna – de fapt – manifestarea unei reactii emotionale de moment si nu o decizie in cunostinta de cauza asupra unor programe politice bine gandite, credibile si rationale. Observ si acum, ca de fiecare data, ca fiecare partid a promis lucruri care nu le sunt sub control: PSD-ul vorbeste de fericire sociala generala, PNL-ul de breakthrough-uri internationale majore, de exemplu eliminarea vizelor americane (interesat de vazut cum o vor face pentru ca vizele sunt date pana una alta de SUA si nu de PNL), iar USR/Ciolos de un politic fara fara corupti, desi asta nu este suficient. Ar mai trebui adaugat la asta si fara habarnisti, fara impostori, fara gargaragii, fara politruci, fara …

Politica romaneasca este extrem de frustranta, enervanta si plictisitoare. M-am oprit sa mai citesc stiri despre tara pentru ca nu aflu altceva de cat propaganda usoara. Ziaristi care tipa daca nu esti de-acord cu ei. Ma deranjeaza ca nu mai pot vorbi normal cu lumea din tara pentru ca toti sunt obsedati, da, de politica. Peste toata aiureala asta, apare si bine-stiutul transfer de competenta – adica oameni binecunoscuti oamenilor, dar ageamii in politica sau sociologie, vorbesc despre … politica si sociologie. Cantareti, actori, sportive … Unde sunt teoreticienii educati? Ideologii care sunt de meserie? Filosofii? Economistii? Unde sunt istoricii care sa explice asemanarile intre politica antebelica si cea de acum, asemanari pe care un afon ca mine le-a observat? De ce nu-mi da nimeni macar un raspuns documentat la una din intrebarile mele?

De aceea, (si va rog sa-mi explicati, nu sa ma injurati) nu inteleg in continuare cum – a vota – va produce automat solutii la cele sase intrebari care ma intereseaza. Care este sensul unui vot cand nu stii si nu ai ce vota? Cei care studiem procesele evolutive (cum sunt si cele politice sau sociale) stim ca atunci cand functia de cost (fitness) a unui proces este zero, evolutia degenereaza in miscare haotica. Iar faptul ca unul are functie de cost zero, iar altul una negativa, nu transforma procesul mai bun intre cele doua, cel haotic, in unul pozitiv. Sau altfel spus, argumentul alegerii raului mai mic nu functioneaza in viata. Ba mai mult, in conditiile in care candideaza 8-9 partide, rezultatul este o fragmentare politica maxima si in viitor un guvern extrem de slab, indiferent de culoare. Sa ne aducem aminte de catastrofa CDR.

Tocmai pentru ca nu am skin in the game, ar trebui meditat un pic mai mult cand spun ca votul conteaza doar atunci cand ai ce vota. In fond participarea la vot era 100% pe vremea lui Ceausescu. Dar a vota nimic nu transforma nimicul in ceva. Noi avem aici in SUA alegeri prezidentiala in noiembrie 2020. Au inceput insa deja de vre-o doua luni discutiile serioase intre democrati despre care sunt proiectele politice ale candidatilor. Este nevoie de timp si de multe, multe discutii cu oamenii pana cand un draft politic se transforma in platforma politica a unui candidat. Acestea fiind zise ma bucur ca “circul” cu alegerile s-a terminat astazi, dar sunt ingrijorat ca in curand incepe unul si mai nasol cu prezidentialele, iar la anul va continua cu localele si apoi parlamentarele. Cred ca societatea va fi harcea-parcea cand se termina totul. Nu stiu daca voi reusi sa-mi pastrez contul FB deschis prin timpurile de scandal care vor urma.

Sa nu uitam vorbele cu care-am inceput: spre deosebire de toata lumea, I am sorry, but I don’t know what I am talking about. Nu pot sa nu-mi aduc aminte vorbele lui maica-mea de cand era mic: “Mai, esti bata cu ochi. Nimic nu-ti intra in cap”. Asa este – sa ma pici cu ceara, dar nu inteleg logica constructiva a actului de a face prezenta la vot fara a avea cel putin doua proiecte politice realiste dintre care sa poti allege …

Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: o primavara placuta si ne auzim saptamana viitoare.

Alex DOBOLI | mai 27, 2019