SHARE

Convinși că trimisul banilor acasă este, pe lângă o necesitate pentru familie, și un ajutor pentru țară, românii din diaspora s-au mândrit mereu că trimit bani și sprijină economia României. Un vag sentiment patriotic îi încearcă pe toți la ghișeele de money transfer. Și multe ode li s-au ridicat în campaniile electorale, salvatorilor patriei care trimit miliarde în țară, mai mult decât toate investițiile străine directe.

Timpurile se schimbă și ce merge în sus obligatoriu se întoarce în jos, după proverbul englezesc. Banii trimiși din diaspora au devenit brusc suspecți, din moment ce orice sumă trimisă mai mare de 1.000 de euro ar trebui imediat raportată la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (PNPCSB), conform unui proiect de lege aflat acum în dezbatere publică.

Până acum, limita de la care se aprindea automat becul roșu era de 10.000 de euro. Toate băncile şi firmele de jocuri de noroc sunt deja obligate de o directivă europeană să verifice şi să raporteze tranzacţiile mai mari de 10.000 de euro.

Scăderea limitei de suspiciune la 1.000 de euro este explicată, în proiectul Oficiului, prin combaterea terorismului.

Cei care trimit 1.000 de euro sunt demni de atenția celor de la spălarea de bani?Atunci oricine are 1.000 de euro în buzunar e suspect.

Concentrarea pe sume atât de mici va ține Oficiul ocupat pentru sute de ani, iat ofițerii nu vor mai avea timp să-și dea seama de adevăratele fluxuri de bani suspecte. De ordinul milioanelor de euro, cu care se pot finanța organizații periculoase, acțiuni în măsură să destabilizeze țara sau continentul.

În țara unde politicienii au vile cu piscină din salarii de bugetari, unde tineri care n-au muncit în viața lor se plimbă cu bolizi de sute de mii de euro, unde clanurile de interlopi fac cămătărie de sute de mii de euro și își ridică cetăți cu turnulețe din bani „produși” din furat, cerșit sau prostituție, mia de euro trimisă de românul care își rupe spinarea la muncă în străinătate trebuie investigată. Pentru fiecare mie de euro suspectă, va exista un raport, se va face o expertiză și va fi informat Serviciul Român de Informații. Supravegherea se face sufocantă. Nu vrea nimeni să vadă hoția la drumul mare, trebuie mimată activitatea, așa că se vor lua la bani mărunți banii diasporei.

Dacă tendința continuă, vom ajunge să dăm cu subsemnatul la SRI pentru că am trimis 100 de euro în țară.

Sorin Cehan -www.gazetaromaneasca.com-