Strache susține Israelul în problema Ierusalimului

 Strache susține Israelul în problema Ierusalimului

219
0
SHARE

FPOe ar dori să vadă ambasadele străine din Israel mutate la Ierusalim, a declarat liderul său Heinz-Christian Strache, care este de așteptat să devină vicecancelar al viitorului guvern de la Viena,

Cu toate acestea, Heinz-Christian Strache a declarat că Austria nu ar trebui să aibă o abordare individuală asupra problemei, în afara Uniunii Europene (UE), care consideră că statutul Ierusalimului trebuie decis în cadrul unor negocieri între israelieni și palestinieni.

“Am înțelegere față de dorințele Israelului, în condițiile în care mulți dintre politicienii săi spun: aceasta (Ierusalimul) este capitala noastră, este locul unde își are sediul Knessetul”, a spus Strache într-un interviu acordat cotidianului Kurier, reacționând astfel de la decizia președintelui american Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului.

“Am dori de asemenea să vedem ambasadele cu sediul acolo (la Ierusalim), în linie cu practica internațională”, a adăugat el.

Explicând de ce nu împărtășește opoziția UE față de decizia lui Trump, Strache a spus: “Eforturile de pace nu au avut până acum succes. Acest lucru trebuie să se schimbe”.

Șefa diplomației europene, Federica Mogherini, a afirmat joi că decizia lui Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului are ”un potențial impact foarte îngrijorător”, dat fiind ”contextul foarte fragil”. ”Anunțul ne poate arunca înapoi spre vremuri și mai întunecate decât cele în care trăim acum”, a declarat Mogherini la Bruxelles.

Partidul lui Strache este în prezent în negocieri cu Partidului Poporului (OeVP, de centru-dreapta) pentru formarea unui nou guvern, în urma alegerilor care au avut loc în Austria în octombrie.