Studiu incendiar: se ridică valul anti-evrei în Europa

Studiu incendiar: se ridică valul anti-evrei în Europa

116
0
SHARE

În Franţa, gazda celei mai mari comunităţi de evrei din Europa, numărul violenţelor antisemite a crescut anul trecut cu 74% iar în Germania cu 70%, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Tel Aviv

Raportul, redactat de Universitatea din Tel Aviv, arată că activiştii de extremă dreapta şi extremă stânga precum şi islamiştii se află în spatele multor atacuri, însă există dovezi şi privind antisemitism în sectoarele principale ale societăţii.

Numărul atacurilor antisemite a crescut la nivel global cu 13% în 2018 faţă de anul precedent, mai arată studiul.

  • „Antisemitismul nu mai este o problemă care aparţine doar de extrema stângă sau extrema dreapta sau islamişti, a devenit o problemă a principalelor părţi ale societăţii şi o parte integrantă a vieţii”, se arată în raport.

În document sunt menţionate 387 de atacuri antisemite la nivel global, iar printre cauze se numără frica din Europa şi din alte părţi privind imigraţia în masă, greutăţile economice şi opoziţia faţă de politicile israeliene privind Palestina.

Atacurile fizice, cu sau fără arme, incendierile, vandalismul şi ameninţările directe asupra evreilor şi instituţiilor evreieşti au fost incluse în aceste statistici, peste 100 de cazuri fiind raportate în Statele Unite.

„Cel mai tulburător aspect care se intensifică din 2016 este că evreii din unele ţări simt că trăiesc într-o stare de urgenţă din cauza numărului tot mai mare de manifestaţii antisemite mai ales în Europa de Vest şi în America de Nord”, se arată în studiu.

În timp ce grupările de extremă dreapta văd evreii ca pe „un agent străin cosmopolit” care ameninţă identitatea naţională, cele de extremă stânga dau vina pe evrei pentru incertitudinile economice şi tensiunile cauzate de globalizare.

În Marea Britanie, studiul susţine că impactul Brexitului a ajutat la creşterea unui naţionalism xenofob – „opinii antisemite virulente, deghizate ca anti-Sionism” – exprimate de liderul opoziţiei Jeremy Corbyn.