Suferinţele episcopului: Marcat de dosarul DNA şi de incendiul care a distrus...

Suferinţele episcopului: Marcat de dosarul DNA şi de incendiul care a distrus Palatul Episcopal, PS Virgil Bercea a căzut grav bolnav la pat

60
0
SHARE

Înalt şi zvelt, în răscrucea dintre două vârste, emanând distincţie şi bunătate în orice împrejurare. Aşa l-ar putea descrie, în câteva cuvinte, orice orădean care l-a întâlnit măcar o dată pe episcopul greco-catolic al Oradiei, Preasfinţitul Virgil Bercea.

De trei săptămâni, credincioşii se roagă pentru Părintele Virgil nu doar pentru că, fiindu-le păstor, aşa cere ritualul liturgic în biserici, ci fiindcă are nevoie personal, mai mult decât oricând, de bunele lor intenţii: a ajuns suferind pe un pat de spital, într-o stare atât de primejdioasă încât a îngrijorat nu doar preoţimea, ci şi pe medici.

Dusă “pe picioare”

Într-o seară din a doua jumătate a lunii trecute, o ambulanţă transporta spre secţia de Pneumologie a Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu un pacient de vază. Era episcopul greco-catolic al Oradiei, Virgil Bercea, însoţit de părintele Eduard Roman, administratorul Seminarului Teologic Greco-Catolic “Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan”.

Serviciul de Ambulanţă l-a apelat, de fapt, acesta din urmă, după ce o lună întreagă ierarhul în vârstă de 61 de ani dusese “pe picioare” o aprindere de plămâni care în acea zi i-a urcat brusc temperatura şi l-a împiedicat să mai respire. În ciuda caznei, Preasfinţitul nu se plângea şi doar la insistenţele preotului a acceptat să fie dus la spital.

“A fost diagnosticat cu o pneumonie gravă, a cărei natură a fost identificată cu dificultate. A neglijat boala câteva săptămâni, până au apărut manifestări severe. A ajuns la spital ca un om de rând, conducerea nici n-a aflat că era internat decât după o zi. Problemele i s-au complicat repede”, a mărturisit BIHOREANULUI o sursă medicală.

“Pe aparate”

După trei zile de-a lungul cărora situaţia continua să se agraveze şi exista riscul unui blocaj respiratoriu, cardiac sau renal, episcopul a fost transferat la Spitalul Judeţean, într-o rezervă a secţiei de Cardiologie, iar investigaţiile aprofundate.

“Pneumonia în niciun caz nu trebuie neglijată. Adesea e fatală, mortalitatea ajunge şi la 20-40% din cazuri dacă bolnavul este în vârstă sau are şi alte afecţiuni grave. La nivel mondial este a şasea cauză de deces”, explică un medic. Boala se manifestă prin febră şi frisoane, dureri în piept, respiraţie greoaie, slăbiciune şi oboseală persistentă, necesitând tratament precis şi prompt. Cauza: infecţia cu microorganisme bacteriene, virale sau cu paraziţi, fie inhalate, fie transportate prin sânge până în alveolele pulmonare.

Pentru a depista natura infecţiei şi a alege tratamentul potrivit, doctorii au făcut o mulţime de investigaţii. Prima constatare i-a îngrijorat: episcopul avea imunitatea la pământ şi nu răspundea la tratamentul cu antibiotice. Starea i s-a înrăutăţit accelerat şi a ajuns să aibă nevoie de respiraţie asistată.

Intervenţie la Arafat

Ierarhul a luptat din greu cu boala, mai bine de o săptămână, fără ca medicii să reuşescă să-l stabilizeze. “La un moment dat, văzând că nu răspunde la tratament, ne-am gândit să-l transferăm în străinătate. I-am propus un spital din Italia”, spune doctorul.

Episcopul, însă, nu a acceptat. “Preasfinţitul este un om modest. N-a cerut niciun regim privilegiat. I s-a oferit o rezervă şi a fost vegheat, alături de părintele Roman, şi de o infirmieră, dar a fost stânjenit din cauza atenţiei speciale”.

La începutul acestei luni, medicii şi managerul spitalului l-au convins, totuşi, să accepte transferul. Dr. Gheorghe Carp şi dr. Hadrian Borcea, şeful SMURD Bihor, l-au contactat pe Raed Arafat, cerându-i să aprobe transportarea sa cu unul dintre cele două avioane SMURD. Ambele erau însă defecte, ţinute la sol!

Dependent de oxigen

Pentru că starea episcopului Bercea a devenit critică, doctorii s-au gândit să-l trimită în Italia chiar şi cu un avion comercial. Au plănuit să-l ducă până la Budapesta cu o ambulanţă, asistat de doi medici, iar de acolo cu un avion de linie. Nu s-a putut, însă, deoarece conducerea companiei a considerat periculoasă prezenţa în avion a tubului de oxigen de care bolnavul era dependent.

“Condamnat” să rămână la Oradea, pacientul a fost supus la noi investigaţii, iar doctorii au cerut ajutor atât la Institutul Naţional de Pneumologie din Bucureşti, cât şi unui fost coleg, ajuns profesor la Budapesta. Concomitent, l-au supus unei terapii speciale care să-i “cureţe” sângele – plasmafereză. “Bolnavului i se scoate sângele cu ajutorul unui aparat care separă plasma din el, celelalte componente sanguine fiindu-i reinjectate, în scopul micşorării concentraţiei de elemente toxice”, explică medicul.

Între timp, la Oradea a sosit şi universitarul budapestan, care a confirmat corectitudinea tratamentului şi a încurajat continuarea lui.

Deprimat de DNA

În două săptămâni, o parte din medici şi asistente au aflat şi motivele care i-au zdruncinat episcopului sănătatea. De ordin în primul rând moral şi psihic. “Nu se cade să spui asta despre un episcop, dator să insufle tuturor încredere, dar a fost deprimat. S-a simţit ani întregi umilit că DNA l-a pus în postura ruşinoasă de inculpat într-un proces de corupţie, iar de astă-vară îl apasă şi drama distrugerii Palatului Episcopal”, povesteşte sursa BIHOREANULUI.

Că Preasfinţitul a resimţit ruşinea de a fi “client” al procurorilor o spun, de patru ani încoace, şi preoţii greco-catolici. După cum se ştie, în 2014 ierarhul a fost pus sub acuzare în dosarul fostului primar al Beiuşului, Adrian Domocoş, politician învinuit că şi-a folosit funcţia ca să obţină pentru propria firmă un spaţiu pe care Episcopia îl deţinea în centrul localităţii, cu o chirie sub preţul pieţei, scutind în schimb Biserica de plata taxelor şi impozitelor locale.

Achitat

Bercea a fost pus sub acuzare pentru dare de mită şi complicitate la abuzul în serviciu al edilului, la fel ca administratorul Episcopiei, Radu Constantin, procurorii susţinând că în 2011 protopopul de Beiuş, Ioan Mada, i-a dat în concesiune lui Domocoş, pe 29 de ani, clădirea respectivă cu doar 3.000 lei pe an, primarul vrând s-o subînchirieze apoi unei bănci cu 2.000 euro pe lună.

Anul trecut, Curtea de Apel Oradea l-a condamnat pe fostul edil la 7 ani de închisoare, dar i-a achitat pe reprezentanţii Episcopiei, în frunte cu “inculpatul” Bercea Virgil. În ciuda sentinţei, Preasfinţitul a rămas marcat, mai ales că “runda finală” a procesului încă se judecă la Înalta Curte. “Nu pentru că ar avea motive să se teamă de o condamnare, ci de ruşine că i-a fost pătat obrazul”, zice un preot.

Spre minunea vindecării

Ceea ce l-a “doborât” pe ierarh a fost, însă, incendiul din 25 august, care a distrus acoperişul Palatului Episcopal. De altfel, atunci s-a şi îmbolnăvit, privind ceasuri întregi cum flăcările mistuiau clădirea. “A fost îmbrăcat doar cu o cămaşă şi a făcut o răceală care, netratată, s-a transformat în pneumonie. L-a preocupat numai să se asigure de refacerea clădirii, nu propria stare de sănătate. A început să simtă boala abia când a căpătat certitudinea că edificiul va fi refăcut”, afirmă un apropiat.

Potrivit medicilor, săptămâna trecută starea episcopului a început să se îmbunătăţească, ca prin minune, odată cu începerea lucrărilor pentru acoperirea clădirii aşa încât să nu o strice şi intemperiile iernii. “Nu putem spune că s-a vindecat, dar acum suntem siguri că nu îl pierdem. Poate aşa a vrut Dumnezeu, să-l încerce ca să vadă cât poate duce”, crede doctorul, convins că Cel de Sus îl vrea mai departe între credincioşii pentru care mai are de ostenit…


DEDICAT
Pentru Dumnezeu şi oameni

Numit de Papa Ioan Paul al II-lea episcop coauditor la Oradea în 1996, iar după un an episcop eparhial, urmându-i lui Vasile Hossu, PS Virgil Bercea a câştigat nu doar respectul, ci şi simpatia orădenilor, aceştia văzându-l deopotrivă în biserici, dar şi la Filarmonică, pe stradă fără alai, ba chiar şi la piaţă ori la supermarket, făcând cumpărături. “Este un om foarte învăţat, dar extraordinar de simplu, foarte cald şi foarte calm”, îl descrie un credincios. De altfel, unul dintre principiile de viaţă şi de păstorire mărturisite de Părintele Virgil este acesta: “Eu nu îi judec pe oameni, ci doar îi înţeleg”.

Fiu al unor simpli ţărani din Mureş, dar nepot al cardinalului Alexandru Todea, Bercea a fost hirotonit preot chiar de acesta în 1982, în perioada când Biserica Greco-Catolică, interzisă de comunişti, era în clandestinitate. De altfel, până în 1990, Virgil Bercea a muncit ca inginer agronom şi cercetător la Târgu Mureş. Abia după Revoluţie a putut studia la Roma, unde a obţinut şi un doctorat în Teologie Dogmatică.Bildergebnis für codruta kövesi dna

DNA trebuie desfintat datorita abuzurilor  iar Codruta Kövesi ar trebui sa fie arestata si judecata pentru abuzuril facute in ultimi ani.

Jurnalul Romanesc