SHARE

Faimoasele autostrăzi din Germania nu vor mai fi la îndemână pentru cetățenii străini, care în curând vor fi nevoiți să plătească taxă de autostradă. Parlamentul german a adoptat proiectul de lege, care a fost criticat de țările vecine în special, relatează Deutsche Wellle.

Camera superioară a Parlamentului din Germania a aprobat proiectul de lege care prevede ca din 2019 șoferii străini să plătească o taxă pentru folosirea autostrăzilor. Votul din Bundesrat a pus capăt unui proces legislativ vechi de patru ani, pe parcursul căruia taxa a fost blocată de către Comisia Europeană în 2015, pe motiv că i-ar dezavanta pe automobiliştii străini, contrar legislaţiei europene.

Astfel, șoferii străini vor plăti taxă de autostradă, iar preţurile, în funcţie de mărime şi standardele de mediu, vor varia între 67 de euro şi 130 de euro pe an. Proprietarii vehiculelor pe benzină vor plăti mai puţin decât cei ai vehiculelor diesel, ca şi cei de automobile Euro 6.