SHARE

Clasa politică ucraineană prin votarea în rada supremă a legii educației, prin care se interzice în școală limba minorităților naționale și-a arătat fața totalitară, xenofobă și bolșevică. În ciuda protestelor virulente ale Poloniei, Ungariei și suspect de firave ale României, Kievul nu a renunțat la legea educației, care ucide școala în limbile minorităților naționale și președintele Piotr Poroșenko a promulgat cu zâmbetul pe buze controversata măsură legislativă ce aduce aminte de anii negri când Ucraina era protectorat nazist sub conducerea lui Stephan Bandera pe vremea celui de-al doilea război mondial. Treptat până în 2020 școliile românești, maghiare, poloneze și rusești vor fi transformate în focare de educație ale propagandei naționaliste în limba ucraineană. Reiese tot mai clar că Euromaidanul de la Kiev din 2014 nu a fost declanșat pentru Europa și democrație, ci doar o lovitură de stat ambivalentă bolșevico-nazistă, pentru epurarea etnică în tânărul stat ucrainean, unde minoritățile nu mai au voie să trăiască și să vorbeasă în limba maternă, ca pe vremea lui Petliura sau Mahno. La aceste măsuri ce amintesc de vremea stalinismului cultural sau de genocidul nazist, SUA și Bruxellul nu răspund, ci tac complice. Polonia, Ungaria și vocea timidă a Bucureștiului (să nu supere metropola) împotriva politicii de epurare educațională și etnică din Ucraina nu este auzită la Washington, ba mai mult ignorată în totalitate. Cei 500.000 de români din Bucovina de nord și Bugeac, 200.000 de maghiari din Transcarpatia și peste 300.000 de polonezi din zona Liov sunt condamnați la moarte culturală și li se interzice folosirea limbii materne.

Kievul cu o infatuare împletită cu disprețul continuă politica împotriva minorităților naționale cu sprijinul american și al comisiei europene. Parcă Ucraina dorește să se integreze în fosta URSS, nu în Uniunea Europeană. Este ipocrizie pură dublu limbaj al Bruxellului folosit față de Kiev și ignoranță totală față de normele europene pe care le apără Budapesta, Bucureștiul și Varșovia. Dacă România sau Ungaria ar da o lege a educației care să afecteze drepturile minoritățile, SUA și Bruxellul le-ar fi sancționat cu brutalitate așa cum au făcut-o cu Serbia în 1999. Dar pentru că Kievul se bate militar la propriu cu rușii, încălcările drepturilor omului din Ucraina sunt ignorate (încurajate?) de SUA și conducerea UE. Se pune întrebarea logică: dacă rușii din Crimeea și Donbas nu s-ar fi mobilizat pentru apărarea intereselor și a autonomiei naționale în 2014, azi ar fi fost obligați să vorbească limba ucraineană, iar școliile le-ar fi fost închise, deși pe teritoriile în care trăiesc compact reprezintă majoritatea etnică absolută. Rușii au reușit să-și prăstreze identitate etnică cu arma în mână și cu sprijinul Moscovei, care reprezintă o mare putere. Dar pe românii, maghiarii și polonezii, abandonați în Ucraina unei politici educaționale similare epurării etnice din vremea lui Stalin, cine-i apără? SUA? Bruxellul? Mă îndoiesc. Șansa ca românii, ungurii și polonezii din Ucraina să nu dispară sunt țările mamă care trebuie să ia măsuri dure până la un război politic și economic împotriva Ucrainei, până această țară va înțelege să stopeze măsurile nazisto-bolșevice împotriva minorităților. Azi Ucraina este un stat totalitar eșuat de tip nord-coreean, un adevărat mormânt pentru minoritățile naționale. Rușii au reușit să-și apere interesele, românii, polonezii și maghiarii vor ști să și le apere?

Ionuț Țene