SHARE

Preşedintelui Facebook România, Klaus Iohannis, îi place luxul şi vacanţele. Dacă se face o statistică reală, de când Klaus Iohannis a fost ales de către naivi şi creduli preşedinte, pe ideea rasistă că „neamţul e mai deştept şi harnic decât românul”, sasul transilvan e tot mai mult prin concedii de aur. În chestia asta îl bate şi pe Obama. Dacă nu e la dejunuri de lux pe la case regale, Iohannis fuge repede la vila de protocol de la Neptun să se relaxeze până i se termină de amenajat dormitorul de 500 mp de la Snagov. În curând Klaus Iohannis va evectua o vizită în Austria, la Salzburg, ca să se întâlnească cu comunităţile de saşi, acolo unde el se simte cel mai bine şi cât mai aproape de casa părintească din landul Bavaria. Klaus Iohannis este invitat la Festspile, pe 25 iulie a.c., ca membru şi lider al comunităţii săseşti din Transilvania, nu ca preşedintele României (?), pentru a vorbi despre o temă care îi deranjează pe austrieci: cerşetorii români din oraşul lui Mozart. Klaus Iohannis se va întâlni cu saşii din împrejurul Salzburgului, din localităţile Elixhausen şi Gneis şi va aborda, nu cum s-au acomodat aceştia în noua (vechea lor) ţară, ci problema cetăţenilor români care cerşesc. Klaus Iohannis nu poate înţelege că cerşetorii români nu au plecat de bine din România. Mai mult, cerşetorii români, îi place sau nu, sunt cetăţeni români care trebuie respectaţi. Dar Klaus Iohannis simte o plăcere „morbidă” de a se arăta conaţionalilor saşi că el s-a ajunş şef peste români şi România, iar „inferiorii” diasporeni valahi trebuie umiliţi şi jigniţi în ţara în care s-a născut Adolf Hitler? Cetăţenii români ajunşi în Salzburg nu au plecat de bine din ţară, ci din cauza sărăciei. Unii dintre ei au ajuns cerşetori că nu li s-a oferit un loc de muncă din motive rasiste, pentru că sunt români, nu saşi sau germani. Ei nu au salariu înalţilor demnitari, indexate anual cu sume uriaşe, în timp ce majoritatea bugetarilor şi angajaţilor români primesc salarii africane ca-n Congo. România e percepută tot mai mult ca o subcolonie de către magnaţii de la Berlin şi gauleiterii de la Sibiu, ca un fel de Namibia africană din vremea Imperiului German: Das Reich.

Am fost informaţi că Klaus Iohannis nu se mulţumeşte să plece singur cu soţia la Salzburg, ci ia după el o întreagă suită de consilieri de la Palatul Cotroceni să atârne greu la bugetul de stat cu cheltuielile de protocol. Din informaţile noastre, pe surse, am aflat că o parte din cheltuieli vor fi sponsorizate, totuşi, de milionarul Grădinar sibian, fostul director al Energiei Termice de pe vremea primarului Klaus Iohannis, care era bugetarul român cel mai bogat în top Forbes 500? Klaus Iohannis avea grijă de bugetarii lui de la primăria Sibiu, că de restul funcţionarilor care trăiesc cu venituri demne de Etiopia, nici că-i pasă. Mai mult, d-na Silvia Davidoiu, ambasadorul României la Viena, schimbată azi iarnă, dar de şase luni, ciudat, a rămas tot la post, se ocupă de organizarea vizitei lui Klaus Iohannis la Salzburg să se simtă bine fostul preşdinte FDGR când se întâlneşte cu saşii fugiţi de mult prea bine din România. O mână de ajutor dau şi membrii de Grădinar, angajaţi la reprezentanţa României la Viena, devenind o „mare familie” în slujba „Fhurerului Iohannis”, conform publicaţiei Turnul Sfatului? Ambasadoarea Silvia Davidoiu a prins în ultima vreme o mare dragoste faţă de saşi, în timp ce de diasporenii români umiliţi din Austria se pare că a uitat! Credem că d-na S. Davidoiu speră, că, organizând vizita lui Klaus Iohannis să iasă perfect la Salzburg, va obţine un post de consilier la Palatul Cotroceni? Cheia e la Grădinar? Nu o plângem pe doamna Silvia Davidoiu că rămâne „şomeră”, ea e în MAE ca în familie, soţul fiind ambasador în Regatul Norvegiei, vorba aceea „ban la ban trage”: îndemnizaţie de diplomat la îndemnizaţie de diplomat de mii de euro lunar. Vă vom ţine la curent despre vizita lui Klaus Iohannis la saşii din Salzburg cu suita lui de 20 de bugetivori. Pe curând!

Gheorghe Petre